Cum luam remediile homeopate?

Pentru a ieşi în întâmpinarea întrebărilor care îmi sunt puse cel mai des la cabinet, iată câteva răspunsuri:

  • remediile homeopate NU se ating cu mâna, ci se ”manevrează” direct cu căpăcelul tubului sau se toarnă din plicul în care vi s-au dat;
  • dacă v-au căzut pe jos, se aruncă, nemaiputând fi folosite;
  • remediile homeopate NU se ţin în apropierea (cca 2 m) surselor de radiaţie electromagnetică: telefoane mobile, routere, calculatoare, microunde, televizoare, ceas, radio sau în lumină. NU trebuiesc ţinute la frigider. Cel mai potrivit este un sertar sau dulap, la întuneric.
  • remediile se administrează la distanţă de masa (15-20 minute inainte/după): granulele sunt lăsate să se topească sub limbă iar soluţiile se administrează cu linguriţa (plastic sau metal, nu contează), se ţin 1-2 sec sub limbă şi se înghit;
  • ştiu că veţi găsi pe internet tot felul de restricţii alimentare – în ceea ce mă priveşte, singurele pentru care insist, la începutul tratamentului, sunt menta şi cafeaua. Puteţi consuma liniştiţi cafea fără cofeină, ceai, ciocolată, un pahar de vin, bere sau orice altceva. Nu vor interfera cu tratamentul homeopat.
  • granulele sunt realizate pe substrat de lactoză, dar asta nu pune probleme pentru bolnavii diabetici; din experienţa mea, nu am avut nici reacţii de la cei cu intoleranţă la lactoză – cantitatea este prea mică;
  • când aveţi de luat mai multe doze de remediu într-o zi, lăsaţi măcar 2 ore între administrări;
  • ca regulă generală, respectaţi indicaţiile medicului homeopat: am întâlnit pacienţi care au întâmpinat la farmacie tot felul de ”sfaturi” ale farmacistelor – acestea NU sunt abilitate să dea sfaturi de prescriere; singurele prescripţii valabile sunt cele rezultate în urma unei consultaţii de către un medic cu atestat de homeopat.

Verificaţi, de asemenea, că vi s-a eliberat exact remediul şi diluţia recomandată pe reţetă – uneori se fac erori şi pacientul ajunge să ia ceva nepotrivit pentru el, fără să ştie.

Fă-ţi o programare!

Foloseşte formularul de pe prima pagină pentru a ne trimite informaţii şi pentru a solicita o programare. Te vom contacta în cel mai scurt timp.

DORESC O PROGRAMARE
2018-11-21T22:11:33+00:00